Un reprezentant al Theresei May a anunțat că libera circulație în Marea Britanie se încheie în martie 2019, transmite Reuters. Purtătorul de cuvânt spune că propunerile de imigrare post-Brexit vor…
Pe 28 iunie 1940, unitățile militare sovietice au pătruns în Basarabia și Bucovina de Nord, părți ale României anexate la Uniunea Sovietică, după ce, în anul 1939, fusese semnat pactul…
Președintele a avut cel puțin trei motive să îl desemneze pe Mihai Tudose în funcția de premier. Primul motiv ar fi discreditarea totală a liderului PSD Liviu Dragnea, care, în…
Creştinii ortodocşi intră, de astăzi, în postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Acesta nu are o durata fixă, deoarece depinde de data în care este sărbătorit Paştele. Postul Sfinţilor Apostoli…
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va efectua, în perioada 4 – 9 iunie, o vizită în Statele Unite ale Americii. Elementul central al acestei vizite este întrevederea oficială cu preşedintele SUA,…
Președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, aflat la București, a spus, ieri, în discursul rostit în plenul Camerelor reunite ale Parlamentului, că va milita pe lângă autoritățile din România pentru…
Ziua Regelui este o sărbătoare naţională ce marchează începutul domniei lui Carol I (1866), proclamarea Independenţei de Stat (1877) şi încoronarea primului rege al ţării (1881). Senatorul Puiu Haşotti, iniţiatorul…
Academia Română a lansat Laboratorul de Analiză a Războiului Informaţional şi Comunicare Strategică (LARICS), în care un grup de cercetători aflaţi în coordonarea profesorului Dan Dungaciu, din care fac parte…
Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, a declarat, azi, că autorităţile române au transmis ieri, la Belgrad, la ora 13.30, toate documentele pentru exträdarea lui Sebastian Ghițä. Toader a precizat că este…
Senatorul PMP Traian Băsescu a declarat, aseară, că renumărarea voturilor este “singurul lucru” pe care îl poate face viitoarea comisie parlamentară de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009, dar crede…