Arhiva medievală a României a fost digitalizată

Arhiva medievală a României a fost digitalizată

Documente scrise de Vlad Ţepeş, cea mai veche scrisoare în limba română şi actele prin care Mircea cel Bătrân a făcut donaţiile către Mănăstirile Cozia şi Tismana! Sunt câteva din cele 55.000 de manuscrise din perioada medievală care au fost scanate şi acum sunt accesibile online, gratuit, pentru toţi cei care vor să le studieze.
Toate fac parte din prima bază de date digitalizată din România, cu documente din Arhivele Naţionale. Proiectul a fost realizat de Universitatea Bucureşti în parteneriat cu Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.
Marius Diaconescu, coordonatorul proiectului: Pentru a căuta documentele care ne interesează în baza de date arhivamedievala.ro avem instrumente de căutare fie simple, fie combinate sau căutare avansată. Căutăm un domnitor. Vlad Ţepeş, de exemplu, şi automat apare o listă cu documente din care putem selecta ceea ce ne interesează. Avem o scrisoare în care Vlad Ţepes îi informează pe braşoveni că Iancu de Hunedoara a fost înfrânt în 1448 la Kosovo Polje.
Documentele medievale pot fi accesate gratuit de oricine este contectat la internet. Fiecare manuscris scanat are alături şi informaţii despre emitent şi un mic rezumat.

Author Description

Ziarul Oglinda

No comments yet.

Join the Conversation