Ghiță și Elodia – răpiți de indivizi fără scrupule?

Ghiță și Elodia – răpiți de indivizi fără scrupule?

Așa cum vă spuneam în primul episod al serialului nostru consacrat dispariției avocatei Elodia Ghinescu, nu ne numărăm printre aceia care cred că în acest caz nu ar fi vorba de un asasinat. Este foarte greu să ne imaginăm, însă, că un polițist român ar fi în stare să comită o crimă perfectă. Să-și ucidă soția noaptea în casă, în prezența copilului, s-o tranșeze și s-o facă dispărută. Fără ca un fragment din cadavru, oricât de mic, să fie vreodată descoperit. Asta în ciuda forțelor considerabile desfășurate în teren, în mai multe județe, pentru căutarea Elodiei și a sumelor uriașe cheltuite pentru specialiștii și tehnica implicate în operațiunile de căutare.

Și nici nu este de crezut că fostul polițist Cristian Cioacă, un tip vorbăreț și amator de alcool, care a avut de atunci relații cu mai multe femei, nu ar fi fost niciodată surprins cu garda jos, într-o împrejurare oarecare, dându-se cumva de gol. Și iată că au trecut 10 ani de atunci și nimeni nu a putut smulge nicio mărturisire de la Cioacă.
Cazul Elodia, oricât ar părea de surprizător pentru unii, are unele asemănări cu dispariția lui Sebastian Ghiță. Fostul deputat s-a volatilizat la doar câteva zile după alegerile din 11 decembrie 2016, după o întâlnire „protocolară” cu foştii membri ai Comisiei parlamentare pentru exercitarea controlului asupra SRI, la care au luat parte și directorul SRI, Eduard Helvig, dar și generalul Florian Coldea. Câteva mesaje audio-video au fost difuzate de postul România TV, fără a fi clar dacă ele au fost primite înainte de plecarea lui Ghiță sau după. Iar după ce generalul Coldea, prim-adjunctul directorului SRI, a fost trecut în rezervă, Ghiță a amuțit de tot. Nimeni nu i-a mai auzit vocea și nimeni nu l-a mai văzut. Asta deși dezvăluirile promiteau să continue, cu obiectivul de a o înfunda și pe doamna Laura Codruța Kovesi, șefa DNA. Ghiță a dispărut la fel de fulgerător ca și Elodia Ghinescu. Până și în cazul persoanele răpite de teroriști, aceștia apar, din când în când, cu un ziar datat sau cu o referire la un eveniment recent, ca o dovadă că sunt în viață. Credem că pista dispariției definitive a lui Sebastian Ghiță ar merita și ea să fie luată în considerare.
Care este asemănarea cu Elodia? Și Ghiță, și Elodia ar fi putut fi capturați de indivizi dispuși să facă orice pentru a le înghite gura. Cu deosebirea că Ghiță a fost folosit pentru reglarea unor conturi în SRI. După care misiunea lui s-a încheiat.

Procurorii nu au niciun dubiu: Cioacă e criminalul

Potrivit procurorilor, probele criminaliştilor, prelevate chiar din locuinţa Elodiei şi a lui Cristian Cioacă, îl indică pe poliţist responsabil de uciderea avocatei şi tranşarea acesteia. Probe de sânge – identificate cu un aparat special, Crime Light – prelevate de sub zugrăveala apartamentului (sechestrat de anchetatori după ce l-au pus sub acuzare pe Cioacă) au fost expertizate, stabilindu-se că grupa sanguină aparţine Elodiei. Poliţistul Cristian Cioacă a făcut mai mulţi paşi greşiţi care i-au determinat pe anchetatori să-l suspecteze. Primul pas suspect făcut de Cioacă după dispariţia Elodiei a fost să schimbe yala la apartament şi să ceară ca soţia să fie scoasă de la întreţinere. Al doilea pas suspect este anunţarea dispariţiei Elodiei abia în 5 septembrie 2007, la şase zile după dispariţie. Două zile mai târziu a reclamat o inundaţi în apartament, dar specialistului i s-a părut că robinetul a fost smuls intenţionat din perete. În schimb perdeaua de la duş fusese schimbată şi lipseau şi câteva prosoape. Cioacă a picat şi testul poligraf la mai multe întrebări cruciale. Un alt semn de alarmă a fost dispariţia unui cuţit de bucătărie din locuinţă. La percheziţiile din septembrie 2007 anchetatorii au găsit mai multe urme de sânge în baie şi în dormitor. Locaţia stropilor i-a făcut pe anchetatori să creadă că Cioacă a lovit-o pe Elodia, iar acesta ar fi decedat, după ce în cădere s-ar fi lovit de un corp dur. Şi în maşina lui Cioacă s-au găsit urme de sânge, iar analizele au arătat că este al Elodiei. Au urmat apoi lucrurile găsite într-o râpă dintre Poiana Braşov şi Râşnov. O uniformă de poliţist, cutia de ceramică în care Elodia îşi ţinea bijuteriile, sticle de parfum de damă, reviste, mănuşi chirurgicale. Pe cămaşa de poliţist găsită în râpă apare ADN-ul lui Cioacă.

Cadavrul Elodiei, de negăsit după 10 ani

Elodia Ghinescu, care ar fi fost ucisă în noaptea de 29/30 august 2007, și-a petrecut câteva zile de concediu în Dubai, în compania ofițerului SPP Ilie Cristian. Corespondența dintre amanți a fost descoperită de Cioacă după dispariția soției, în urma accesării laptopului acesteia.
În data de 8 octombrie, într-o zonă împădurită dintre Poiana Brașov și Râșnov, pe fundul unei râpe, au fost găsite o uniformă murdară de polițist, câteva fotografii cu Ghinescu și fiul ei, o sticluță de parfum și o pereche de mănuși cu urme de sânge, dovedite a aparține lui Cioacă, în vreme ce expertiza ADN a demonstrat că sângele provenea de la Ghinescu.
Cu toate suspiciunile de vinovăție, Cioacă nu a fost arestat, din cauza lipsei probei principale – cadavrul Elodiei Ghinescu. S-au organizat căutări în patru județe – zonele Râșnov, Pârâul Rece, Predeal, în lacul Vidraru, Dragoslavele, Rucăr, Podul Dâmboviței și Fundata-Dâmbovicioara, într-un lac din Codlea, în județele Covasna și Harghita, – însă nu s-a găsit nimic.
În paralel, echipele de investigații ale OTV au desfășurat anchete jurnalistice care au sugerat că Elodia Ghinescu nu ar fi fost ucisă, ci ar fi dispărut întrucât organele fiscale urmau să o ancheteze într-un dosar de evaziune fiscală. Au fost făcute cercetări și în Germania (de către Ion Spânu și Cosmin Gagiu) și Dubai (de Marilena Barață).
Părinții Elodiei au promis o recompensă de 30000 euro pentru găsirea fiicei lor și au angajat un detectiv particular, Daniel Ormenișan, care a redactat un anunț în limba engleză, afișat ulterior în mai multe țări europene (Germania, Franța, Belgia, Ungaria și Turcia).
La 12 februarie 2009, Elodia Ghinescu a fost oficial declarată dispărută, acesta fiind primul pas spre declararea decesului.

Cioacă se apără cu argumente beton

Potrivit concluziilor scrise depuse de avocata Maria Vasii, Cristian Cioacă susține, în esență, următoarele:
– nu există nicio dovadă certă din care să rezulte că soția sa, Elodia Ghinescu, nu este în viață. La dosar nu există un act medico-legal care să-i confirme decesul;
– hotărârea judecătorească care proclamă pe cale administrativă decesul nu poate avea caracter de probă cu privire la deces în accepțiunea legii penale;
– nu există niciun act medico-legal care să prezinte concluzii științifice privind existența decesului, cauza decesului, leziunile care au condus la deces, modalitatea de cauzare a leziunilor, gravitatea acestora și aptitudinea lor de a cauza decesul;
– nu există la dosar probe tehnico-științifice de natură criminalistică/ traseologică care să expună în mod rezonabil modalitatea de cauzare a leziunilor și corespondența criminalistică, logico-juridică, dintre mecanismul de producere a leziunilor și corespondența cu urmele ce se pretinde că au fost găsite în spațiul identificat ca fiind locul săvârșirii faptei;
– nu există la dosar acte de constatare cu privire la urmele găsite la locul indicat ca fiind locul săvârșirii faptei. Procesele-verbale de cercetare la fața locului existente la dosarul cauzei nu pot avea valoare juridică cu referire la modul în care s-au desfășurat cercetările la fața locului.

MIHAI IORGA

Author Description

Ziarul Oglinda

No comments yet.

Join the Conversation