ROMÂNIA, cea mai sigură destinație

ROMÂNIA, cea mai sigură destinație

România chiar şi-a câştigat reputaţia de ţară sigură, atât în contextul internaţional recent, dominat de atentate, cât şi în general. Rata criminalităţii este foarte mică. Posesia de arme de foc este redusă. Legile sunt din ce în ce mai bine respectate. Dacă stăm să ne gândim, până la ora actuală, în ultimii 15 ani, atentate au avut loc în foarte multe ţări dezvoltate, în marea lor majoritate din Europa: Franţa, Spania, Marea Britanie, Germania, Belgia, Turcia, Bulgaria, SUA şi altele. De asemenea, ţări precum Grecia şi Bulgaria s-au confruntat cu fluxuri de emigranţi ilegali din Africa şi din Orientul Apropiat. Destinaţii tradiţional turistice au căzut: Egipt, Tunisia şi altele.

România a trecut, până acum, neatinsă de aceste probleme grave. Iar această realitate a fost percepută atât de către români, cât şi de către străini. Multe familii cu copii au preferat să-şi petreacă în România concediile, având temerea că în alte ţări ar fi în pericol.
Un alt avantaj al României a fost acela că mulţi turişti români au preferat să călătorească în week-end sau să profite de zilele libere generate de diverse sărbători, care s-au legat foarte bine una de alta, în acest an. Ori, cea mai bună destinaţie pentru călătoriile scurte este România, ţară cu potenţial turistic mare şi cu obiective turistice răspândite pe tot cuprinsul teritoriului. Un bucureştean poate ajunge rapid pe Valea Prahovei, pe litoral sau în judeţul Braşov, un clujean ajunge repede în Apuseni, Maramureş, Braşov şi tot aşa…
GRECIA – insule, ospitalitate, mare, plaje, istorie şi cultură
Grecia, ca de obicei, rămâne destinaţia externă numărul 1 a românilor, raportat la numărul de turişti. Deşi şi Grecia a trecut printr-o tentativă de Grexit în 2015, plus prin desele tranzitări de către emigranţi sau prin desele greve şi proteste, românii conştientizează că grecii sunt ca noi: ospitalieri, paşnici, foarte primitori cu turiştii. Şi în acest an, sunt reduceri early booking cuprinse între 10 şi 35%, în funcţie de hotel şi de destinaţie, pachete cu zboruri charter către insule precum Rhodos, Creta (Heraklion şi Chania), Corfu, Santorini, Mykonos, Zakynthos, Kos şi Lefkada. Preţurile, pentru toate buzunarele.
SPANIA – plaje la Mediterană şi Atlantic, flamenco, sangria, Barcelona, Tenerife
Interesul pentru Spania este tot mai ridicat în 2017, în condițiile în care destinațiile de soare și mare din această țară se regăsesc în mai toate cataloagele agențiilor. Spania a devenit, deja, destinaţia numărul unu operată cu zboruri charter. Astfel, și în vara acestui an vor fi chartere spre Mallorca, Tenerife, Costa Brava, Costa Blanca sau Costa del Sol. Spania este o ţară sigură, îndrăgită de români şi latină, ca şi noi. Reducerile early booking sunt în această perioadă cuprinse între 10 şi 25%. Spania are avantajul unei clime perfecte, pe coasta Mediteranei putându-se face plajă din aprilie până în octombrie, iar în Tenerife, o insulă a primăverii eterne, chiar pe tot parcursul anului.
Spania este un pic mai scumpă decât Grecia, dar vorbim şi de un zbor mai lung, plus de o destinaţie de top, căutată permanent, de zeci de ani, de către turiştii occidentali, şi care nu a avut niciodată probleme de percepţie. Tarifele încep undeva de la 450-500 de euro de persoană, cu zbor cu tot, pentru condiţii de 3 stele şi pot depăşi 800-900 de euro de persoană de la 4 stele în sus, dar merită. Datorită cererii mari, tarifele au mai crescut, pe alocuri, cu o medie de 5%.
PORTUGALIA – fado, atmosferă boemă, linişte, ocean
Deşi este vecina Spaniei, Portugalia diferă. Portughezii sunt mai melancolici ca fire, mai puţini impulsive decât spaniolii. Toată ţara, dacă include şi insulele Madeira şi Azore, reprezintă o grădină frumoasă şi liniştită. Agenţiile de turism operează o serie de zboruri charter către Algarve (Faro), una dintre cele mai renumite zone de litoral aflate în sudul Portugaliei, la Oceanul Atlantic.
Recomand turiştilor ca înaintea vizitării unei destinaţii să se documenteze şi în privinţa siguranţei şi să verifice recomandările Ministerului Afacerilor Externe. Nu înseamnă că gata, nu mai călătorim. Însă majoritatea turiştilor vor alege pentru acest an cele mai sigure destinaţii. Este normal aşa, mai ales că de multe ori vorbim de familii cu copii.

Traian Bădulescu
Consultant în turism

Author Description

Ziarul Oglinda

No comments yet.

Join the Conversation